Sunt

Sunt un cufar. Prafuit, lasat intr-un pod, unde totusi vine lumea sa arunce in el amintiri iar si iar. Un cufar plin de suferinta, care abia se mai inchide. Un cufar incuiat, din care nu poti lua nimic. Poti doar sa arunci.

Datorita tie...

Am pornit pe un drum. Un drum nou, necunoscut. Am riscat si nu stiu ce se va intampla cu mine de acum inainte.
Iau trenul la intamplare. Scot capul pe geam si respir aerul. Las vantul sa se joace in parul meu. Apoi ma ridic si ies pe geam pana la abdomen. Cineva mi se alatura in nebunia vitezei. Initial ma simt in siguranta, e ca un drog, insa imi dau seama ca numai eu stiu despre ceea ce fac. Imi dau seama de risc, insa nu pot sa evit nimic.

De la inceput

Am ajuns in acelasi loc. Voi incepe din nou. Si poate iar voi veni aici. Plec si apoi revin. Merg in cerc- la infinit.
A fost greu... mai greu pentru ca nu am inteles ce s-a intamplat cu adevarat de la inceput. Extrem de greu pentru ca au intervenit si banuielile celorlalti. Iar sfarsitul- totul datorita vorbelor rautaciose din jur. Chiar daca suna ciudat, ele m-au ajutat cel mai mult. M-au facut sa imi schimb parerea... Sa imi dezleg esarfa purtata atata timp in dreptul ochilor. Sa nu mai fiu oarba.
Oare ma vor ajuta vreodata toate astea? Oare la un moment dat voi reusi sa disting ce e bine pentru mine si ce nu?
Atunci, incertitudinea s-a transformat in ceva concret. Acum, totul a devenit nimic pentru mine. Nu a meritat...
Am sa las in urma ceva frumos, fara regret. Orice actiune de-a mea face acum parte dintr-un tot, care la randul lui s-a concretizat printr-un verdict- faptul ca acum sunt eliberata de orice suferinta... ca pot merge mai departe. Daca orice mica fapta ar fi lipsit, poate acum nu as mai fi fost aici.

Haos in ploaie

Ai vazut cum ploua?
Ai vazut cum atatia stropi de ploaie cad incontinuu, unii peste altii, izbindu-se cu furie? Cum ai senzatia ca sunt atat de multi, incat alcatuiesc un singur lucru? Cum nu ii poti numara niciodata, oricat de bland si senin ar fi cerul? Pentru ca unii se nasc , altii mor, cantopindu-se cu pamantul...
Dar ai observat ca aproape niciodata doua picaturi nu cad in acelasi loc? Ca sunt atat de diferite, ca nu isi intalnesc niciodata aceasta pereche, chiar daca ea ar fi existat? Doua lacrimi care sa moara impreuna... Ar deveni una singura, nu s-ar mai deosebi deloc una de cealalta.
Asa poate fi si cu noi? Ne putem intalni, trai viata si muri impreuna?
Nu putem sta cu o persoana o viata intreaga pentru ca nu e nimeni in lumea asta identic cu noi. Chiar daca pornim din acelasi loc, totul din jur ne schimba. Ne izbim de alti stropi inevitabil. Alte picaturi intra in calea noastra, apoi ies la cea mai mica adiere.
"Semanati ca doua picaturi de ploaie"-Gresit. Fiecare picatura de ploaie are povestea ei. Nu putem nici noi deveni aceeasi persoana pentru ca nu exista identicitate, perfectiune.
Si cu toate astea, acceptam persoane diferite de noi in viata noastra. Ne aduc impreuna coincidentele. Insa uneori nu sunt de ajuns, iar calatoria devine din ce in ce mai scurta. Si uneori ajungi sa regreti ca nu a durat atat de mult, ca nu au fost mai multe coincidente. Insa nu poti da vina pe nimeni, pur si simplu asa a fost sa se intample. Trebuie sa te multumesti ca nu a trebuit sa duci acea calatorie, cat de scurta ar fi fost ea, singur. Ca a fost cineva alaturi de tine...
Ploaia e un haos total...

-Inapoi de la intalnirea bobocilor. M-a prins ploaia pe drum. La ce altceva puteam eu sa ma gandesc?-

Traieste!

Am realizat ca viata e singurul lucru important pe lumea asta. Nu ne dam seama cat trebuie sa avem grija de ea si cat sa o iubim. Ceva mi-a deschis ochii... O tragedie- pentru care am plans, cu toate ca nu aveam nicio legatura. Am plans, pentru ca mi-am imaginat cum ar fi sa nu imi mai traiasca parintii, fratele, prietenii mei cei mai buni, sa nu mai traiesc eu. Tot a durat mai mult de 2 saptamani... si inca sunt in stare sa plang daca ma mai gandesc la asta...
Incerc sa fiu optimista... cat pot de mult. Am ajuns sa ma bucur ca stau intinsa pe iarba, ca e soare afara, ca m-a prins ploaia departe de casa, fara vreun adapost in jur. Ca pot pastra amintiri, ca am prieteni. Ca pot scrie, ca pot desena,ca ma pot exprima. Ca am pe cine sa iubesc atat de mult, pentru ca imi da voie sa fac asta. Nici nu conteaza ce primesc inapoi. Si imi doresc sa am posibilitatea sa fac tot atat de multe lucruri simple. Sa ramana ceva in urma mea, ceva ce sa ii faca pe altii fericiti. Viata nu e facuta sa te bucuri din lucruri mari...

"Nu te mai plange atat!"
Ma plang doar pentru ca imi dau seama ca imi irosesc viata pe lucruri inutile...


... RIP -E-

The only way you'll ever keep her in your hands...

When she walks away from you mad-[ Follow her]
When she stares at your lips-[ Kiss her ]
When she pushes you or hits you-[ Grab her and don’t let go ]
When she starts cursing at you-[ Kiss her and tell her you love her ]
When she's quiet-[ Ask her what’s wrong]
When she ignores you-[ Give her your attention ]
When she pulls away-[ Pull her back ]
When you see her at her worst-[ Tell her she's beautiful ]
When you see her start crying-[Just hold her and don’t say a word ]
When you see her walking-[ Sneak up and hug her waist from behind ]
When she's scared-[ Protect her ]
When she lays her head on your shoulder-[ Tilt her head up and kiss her ]
When she steals your favorite hat-[ Let her keep it and sleep with it for a night]
When she teases you-[ Tease her back and make her laugh ]
When she doesn’t answer for a long time-[ reassure her that everything is okay ]
When she looks at you with doubt-[ Back yourself up with the TRUTH ]
When she says that she likes you-[ she really does more than you could understand ]
When she grabs at your hands-[ Hold hers and play with her fingers ]
When she bumps into you-[ bump into her back and make her laugh ]
When she tells you a secret-[ keep it safe and untold ]
When she looks at you in your eyes-[ don’t look away until she does ]
WHEN SHE MISSES YOU-[ SHES HURTING INSIDE]
When you break her heart-[ the pain NEVER really goes away ]
When she says its over-[ she STILL wants you to be hers ]
When she repost this bulletin-[ she wants you to read it ]
- Stay on the phone with her even if she’s not saying anything
- DON'T let her have the last word
-always call her when you know something’s wrong
-Pretty and beautiful is soo much better
- Say you love her more than she could ever love you
- Argue that she is the best ever
- When she's mad hug her tight and don't let go
- When she says she's ok don’t believe it, talk with her
- because 10 yrs later she'll remember you
- Call her at 12:00am on her birthday to tell her you love her
- Call her before you sleep and after you wake up
- Treat her like she's all that matters to you
- Tease her and let her tease you back
-Stay up all night with her when she's sick
- Watch her favorite movie with her or her favorite show even if you think it’s stupid
- Give her the world
- Let her wear your clothes
- When she's bored and sad, hang out with her
- Let her know she's important
- Kiss her in the pouring rain
- When she runs up at you crying, the first thing you say is;"Who's ass am I kicking today baby?"

Pentru ca asa suntem noi...

Labirint

Sunt prinsa in lanturi, legata intre 4 pereti. Sunt captiva in propria-mi imaginatie... din ce in ce mai saraca... E asa pentru ca stiu ca degeaba visez, pentru ca nimeni nu imi va impartasi visele, pentru ca stiu ca nu se va intampla nimic cu mine. Voi ramane aceeasi eu, fara prieteni stabili, fara siguranta. Voi avea doar o flacara in jur care ma va arde mereu...
Poate incerc sa fiu ceva ce nu sunt cu adevarat. Credeam ca pot face orice cu mine, cu personalitatea mea. Credeam ca persoana mea e singura pe care o pot schimba pe lumea asta... Poate degeaba ma schimb. Va ramane in interiorul meu o urma adanca, din ce in ce mai vizibila.
Sunt constienta de ceea ce sunt, de felul in care sunt privita. Dar uneori nu vreau sa fie asa... Nu vreau sa stiu nimic...
Vreau sa ies de aici dar nu pot. Incerc prea mult sa ating un oarecare ideal si nu imi dau seama ca e o prostie... Vreau sa cred ca idealul poate fi atins... ma mint singura!
Momentan nu sunt multumita de nimic. Cum spuneam, s-a sters tot... am intrat intr-o alta lume. Una mult mai limitata si mai rece. Una in care eu nu pot face nimic bun cu mine, nimic din ceea ce as vrea eu sa fiu.
Spune-mi pentru ce ma bucur? Mi-e dor de persoanele cu care puteam sa visez... Mi-e dor sa stau in parc pe iarba fara ca cei de langa mine sa spuna ca se murdaresc. Vreau sa pierd vremea cu cineva care nu se streseaza pentru ora la care parintii ii asteapta acasa. Imi doresc enorm sa ma pot plimba oriunde, fara ca ceilalti sa gaseasca cine stie ce motive impotriva acestui lucru... Dar lumea e prea ocupata azi...
-B-

Trezirea din visare

Tocmai am incetat sa cred in lucruri inexplicabile, fermecate- cum le spun mintile inocente. Mi-am dat seama ca tot pe lumea asta are o explicatie- fie ea mai mult sau mai putin logica. Inclusiv sentimentele noastre... Nimeni nu urmareste decat sa ii fie lui bine. Si ma simt groaznic pentru asta...
Singura mea speranta - de a putea visa cat mai mult - s-a spulberat... nu imi ramane decat sa va invat strategiile, sa pretind ca visez. Ca sa poti aborda un om, iti trebuie o anumita metoda care sa il tina aproape de tine. Nu mai poti sa spui nimanui exact ce gandesti pentru ca insasi fapta in sine va fi interpretata "Dar oare de ce imi zice mie asta? Trebuie sa aiba vreun interes! E ceva necurat la mijloc!"... Da, totul este facut cu un oarecare interes- daca rezultatul nu e imediat, cu siguranta se va arata in timp ... Lumea e mai prudenta si mai parsiva decat trebuie...
Nu stiu ce caut aici... eu nu vreau sa fiu asa. Urasc asta... dar mi-am dat seama ca unele lucruri nu se pot face decat astfel...
Am ajuns sa scriu robotizat, plin de ura si fara subintelesuri. Sa scriu fara pic de sentiment. Sa scriu degeaba!
Cum pot eu sa imi implinesc un vis daca vad cat de "incurajatoare" e lumea... ? Cum pot sa imi croiesc drumul, inconjurata fiind numai de ziduri? Cum mai pot respira, cand ma simt sufocata?
Cum ma pot lasa dusa de val, cand totul mi se pare gresit, glacial, fara pic de sentiment?
Pur si simplu nu mai stiu pentru ce sa lupt, cand vad ca visele nu mai sunt ceva magic, nedefinit. Au ajuns toate stanci reci si tari! Nu mai pot fi modelate... trebuie doar implinite. Si cand ajungi sa atingi piatra inghetata, lipsita de finete, iti dai seama ca ai luptat pentru nimic, pentru ceva care nu te face fericit. Ai luptat doar sa te crezi mandru de sine...
Zilele astea am trait ca un robot... nici cartile nu mai au farmec. Toate incearca sa explice , sa concretizeze. De ce nu pot lasa clipele si simtirile sa curga, sa ne imbratiseze lin? De ce nimeni nu vrea sa pastreze singurul strop de magie care ne-a mai ramas...?
-B-