Labirint

Sunt prinsa in lanturi, legata intre 4 pereti. Sunt captiva in propria-mi imaginatie... din ce in ce mai saraca... E asa pentru ca stiu ca degeaba visez, pentru ca nimeni nu imi va impartasi visele, pentru ca stiu ca nu se va intampla nimic cu mine. Voi ramane aceeasi eu, fara prieteni stabili, fara siguranta. Voi avea doar o flacara in jur care ma va arde mereu...
Poate incerc sa fiu ceva ce nu sunt cu adevarat. Credeam ca pot face orice cu mine, cu personalitatea mea. Credeam ca persoana mea e singura pe care o pot schimba pe lumea asta... Poate degeaba ma schimb. Va ramane in interiorul meu o urma adanca, din ce in ce mai vizibila.
Sunt constienta de ceea ce sunt, de felul in care sunt privita. Dar uneori nu vreau sa fie asa... Nu vreau sa stiu nimic...
Vreau sa ies de aici dar nu pot. Incerc prea mult sa ating un oarecare ideal si nu imi dau seama ca e o prostie... Vreau sa cred ca idealul poate fi atins... ma mint singura!
Momentan nu sunt multumita de nimic. Cum spuneam, s-a sters tot... am intrat intr-o alta lume. Una mult mai limitata si mai rece. Una in care eu nu pot face nimic bun cu mine, nimic din ceea ce as vrea eu sa fiu.
Spune-mi pentru ce ma bucur? Mi-e dor de persoanele cu care puteam sa visez... Mi-e dor sa stau in parc pe iarba fara ca cei de langa mine sa spuna ca se murdaresc. Vreau sa pierd vremea cu cineva care nu se streseaza pentru ora la care parintii ii asteapta acasa. Imi doresc enorm sa ma pot plimba oriunde, fara ca ceilalti sa gaseasca cine stie ce motive impotriva acestui lucru... Dar lumea e prea ocupata azi...
-B-