E vina subconstientului?

Realitate suprimata de un zambet furat intr-un vis planuit, imaginat, premeditat,
Scris pe foile mototolite cu furie si apoi aruncate in neantul constiintei mele;
Te reneg.

Insa ca un parazit iti faci loc prin capilarele suferintei si regretului,
Si toate astea fara a avea macar o idee despre faptele tale.
Nu stii.

Nimic.


Imaginea pe care mi-am creat-o in vis e atat de diferita de realitate incat mi-e teama sa te revad. Nu vreau sa imi spulberi admiratia pe care am adunat-o. Iar cand n-am puterea sa fac nimic plang.

Serotonină

Cum aş putea să fiu atât de ingnorantă, de oarbă, de nepăsătoare,

Încât să nu încerc să dezleg un fir înnodat cu atâta răbdare şi meticulozitate,

Care, de oricât de sus aş privi,

Tot mi-ar da impresia că e cu cinci minute lumină mai aproape de soare decât mine?

Ce ironie… să observi un fir de aţă de la o distanţă pe care nici imaginaţia n-ar putea-o vizualiza…şi cu atât mai puţin diminua…

Ne-am dematerializat

Ne-am ales trupuri noi, spirite noi.
Ne-am pierdut identitatea în materii obscure.
Aşteptam doar răsăritul.

E oare fără rost?

Degeaba mi-am arătat entuziasmul,
Durerea, anxietatea,
Mi-am inundat sângele cu soare, chipul cu-n zâmbet,
Mi-am expulzat nestatornicia din miocard

Degeaba...
Când lumea din jur a devenit un nonsens,
Căci scoţând totul astfel la iveală
Am sesizat că am rămas cu întreaga nimicnicie a Universului.
Speram că oamenii când primesc oferă,
Iar că cei ce oferă primesc.
Se pare însă că Terra are la baza funcţionării în principal sofisme.



Asculta mai multe audio diverse

1 lună...4 săptămâni...28 de zile

Am simţit azi raze cu diametre microscopice înţepându-mi faţa,
Intrându-mi prin pori ca nişte ace minuscule şi ascuţite.
Am simţit lumina în vene, soarele în gene.

Am înviat, am plonjat fericită pe coridoare
Pustii şi prăfuite.
Suflete măcinate au revenit astăzi la viaţă.

Pe tine te-am aşteptat o lună întreagă...

Refugiu

Mă cufund ireversibil în ascetismul unui mizantrop
Ce a uitat gustul aprecierii.
Mă scufund foşnitor în foi vechi cu odor sinistru
Ca-n frunze suspendate simetric.
Învăţ
Să sesizez ce-i infim, să înţeleg ce-i impunător.
În scoarţe maroniu-roşcate urmăresc absolutul.
Tuş fluent împrăştiat cu nonsens pe forme plane, ude, ondulate, vetuste;

Ţi-am spus vreodată cât de uşor e să înşiri
Pe o hârtie perfectă un gând lamentabil, mizer
Şi apoi să pretinzi că propria conştiinţă şi-a luat zborul în rai?
Te-ai gândit vreodată cum orgoliul zisului sapient îşi face loc dând coleric din antebraţe
Până când, ars cu atâta forţă şi împotrivire,
Îţi rezemi uşor frontalul încins de bucata de lemn rece şi lăcuită
Cu miros de vanilie şi praf?
Ţi-ai imaginat câte particule, monade dorm în părul tău, în scalp, sub piele, înoată în lichidul cefalorahidian şi apoi se ascund în scoarţa cerebrală?
Ai înţeles câte lucruri pierzi din vedere, câte persoane pierzi?
Ai văzut că tuşul negru e mai închis la culoare decât cărbunele, dar n-ai văzut strălucirea celui din urmă?

Între scoarţe şubrezite cu miros de vanilie, scorţişoară şi praf,
Dezleg, descurc, deznod aforisme,
Iar tu... îţi arăţi admiraţia de mizantrop morbid printr-un rictus ironic.
"M-au întrebat des ce caut aici, le-am răspuns să nu se simtă singuri."