
Aş vrea să dispar. Din decorul ăsta prefăcut, mort, îngheţat.
Mi-e rece apoi cald.
Şi-aş vrea s-arunc ceva din mine.
Să rămân cu nimic
Pentru că pustietatea nu doare atât de tare.
Şi-aş mai vrea să îmi încui găndurile
Să nu mă mai gândesc la nimeni niciodată
Pentru că nu merită.
wow, cata forta!
RăspundețiȘtergerepe scurt, cateva comentarii:
-foarte puternic sentimentul, impresionant.
-puncte in plus pt cuvintele in minus, ca sa zic asa, cel putin din partea mea:D (rima spontana:>)
-bravo pt productivitate (eu abia daca scot o poezie la trei luni...)
-nu te lasa descurajata ca nu comenteaza lumea (oamenii nu au timp/chef/rabdare/curaj sa zica daca nu le place, sau poate sunt chiar invidiosi:P)
semnat,
alta chinuita de talent:))
Mersi, Andra! Abia acum am vazut comentariul, n-am mai avut timp sa intru pe aici si nici sa scriu, doar stii, scoala asta. :)) Dar uite, de dragul comentariului, o sa mai las cate o materie la o parte si o sa mai postez :>
RăspundețiȘtergereMultumesc din nou! (In cazul in care se intampla sa mai treci pe aici sa vezi asta ;)) )