Labirint

Sunt prinsa in lanturi, legata intre 4 pereti. Sunt captiva in propria-mi imaginatie... din ce in ce mai saraca... E asa pentru ca stiu ca degeaba visez, pentru ca nimeni nu imi va impartasi visele, pentru ca stiu ca nu se va intampla nimic cu mine. Voi ramane aceeasi eu, fara prieteni stabili, fara siguranta. Voi avea doar o flacara in jur care ma va arde mereu...
Poate incerc sa fiu ceva ce nu sunt cu adevarat. Credeam ca pot face orice cu mine, cu personalitatea mea. Credeam ca persoana mea e singura pe care o pot schimba pe lumea asta... Poate degeaba ma schimb. Va ramane in interiorul meu o urma adanca, din ce in ce mai vizibila.
Sunt constienta de ceea ce sunt, de felul in care sunt privita. Dar uneori nu vreau sa fie asa... Nu vreau sa stiu nimic...
Vreau sa ies de aici dar nu pot. Incerc prea mult sa ating un oarecare ideal si nu imi dau seama ca e o prostie... Vreau sa cred ca idealul poate fi atins... ma mint singura!
Momentan nu sunt multumita de nimic. Cum spuneam, s-a sters tot... am intrat intr-o alta lume. Una mult mai limitata si mai rece. Una in care eu nu pot face nimic bun cu mine, nimic din ceea ce as vrea eu sa fiu.
Spune-mi pentru ce ma bucur? Mi-e dor de persoanele cu care puteam sa visez... Mi-e dor sa stau in parc pe iarba fara ca cei de langa mine sa spuna ca se murdaresc. Vreau sa pierd vremea cu cineva care nu se streseaza pentru ora la care parintii ii asteapta acasa. Imi doresc enorm sa ma pot plimba oriunde, fara ca ceilalti sa gaseasca cine stie ce motive impotriva acestui lucru... Dar lumea e prea ocupata azi...
-B-

Trezirea din visare

Tocmai am incetat sa cred in lucruri inexplicabile, fermecate- cum le spun mintile inocente. Mi-am dat seama ca tot pe lumea asta are o explicatie- fie ea mai mult sau mai putin logica. Inclusiv sentimentele noastre... Nimeni nu urmareste decat sa ii fie lui bine. Si ma simt groaznic pentru asta...
Singura mea speranta - de a putea visa cat mai mult - s-a spulberat... nu imi ramane decat sa va invat strategiile, sa pretind ca visez. Ca sa poti aborda un om, iti trebuie o anumita metoda care sa il tina aproape de tine. Nu mai poti sa spui nimanui exact ce gandesti pentru ca insasi fapta in sine va fi interpretata "Dar oare de ce imi zice mie asta? Trebuie sa aiba vreun interes! E ceva necurat la mijloc!"... Da, totul este facut cu un oarecare interes- daca rezultatul nu e imediat, cu siguranta se va arata in timp ... Lumea e mai prudenta si mai parsiva decat trebuie...
Nu stiu ce caut aici... eu nu vreau sa fiu asa. Urasc asta... dar mi-am dat seama ca unele lucruri nu se pot face decat astfel...
Am ajuns sa scriu robotizat, plin de ura si fara subintelesuri. Sa scriu fara pic de sentiment. Sa scriu degeaba!
Cum pot eu sa imi implinesc un vis daca vad cat de "incurajatoare" e lumea... ? Cum pot sa imi croiesc drumul, inconjurata fiind numai de ziduri? Cum mai pot respira, cand ma simt sufocata?
Cum ma pot lasa dusa de val, cand totul mi se pare gresit, glacial, fara pic de sentiment?
Pur si simplu nu mai stiu pentru ce sa lupt, cand vad ca visele nu mai sunt ceva magic, nedefinit. Au ajuns toate stanci reci si tari! Nu mai pot fi modelate... trebuie doar implinite. Si cand ajungi sa atingi piatra inghetata, lipsita de finete, iti dai seama ca ai luptat pentru nimic, pentru ceva care nu te face fericit. Ai luptat doar sa te crezi mandru de sine...
Zilele astea am trait ca un robot... nici cartile nu mai au farmec. Toate incearca sa explice , sa concretizeze. De ce nu pot lasa clipele si simtirile sa curga, sa ne imbratiseze lin? De ce nimeni nu vrea sa pastreze singurul strop de magie care ne-a mai ramas...?
-B-