Nesiguranta...

Pentru un moment am simtit ca vreau sa fiu din nou copil. Sa ma bucur de zapada, sa alerg, sa ma tavalesc, sa tip si sa rad, sa am obrajii fierbinti si fata rosie, sa inspir adanc mirosul iernii si sa nu mai vreau sa ma intorc in casa pana tarziu. Acum totul s-a schimbat...

Cum as putea sa ma bucur de Craciun daca nu ii mai simt spiritul, daca tot ce ma inconjoara ma lasa rece? Ce mai inseamna pentru mine fericirea?

Am inteles ca imi e frica de necunoscut. Pana acum credeam ca ador tot ce e nou. Mi-am dat seama ca imi e frica de viitor, pentru ca sunt nesigura pe ceea ce spun. Nu inteleg ce simt si ce vreau. Tind sa cer lucruri pe care nu le am, insa cand ma vad in fata faptului implinit, dau inapoi...

Am inteles ca imi place sa fiu singura pentru ca altfel m-as simti datoare cu ceva ce nu pot oferi. As fi inchisa, ingradita, fara pic de libertate. Oricum sunt captiva in propriile ganduri...

Da, uneori singuratatea e dulce... E singura care nu iti ofera si nu iti cere nimic, fata de care poti fi tu insati. E ca tacerea comfortabila dintre tine si prietenul cel mai bun . E intunericul in care iti poti aseza gandurile. Pentru ca mintea mea e extrem de ravasita...

Renunt la tot si imi cer scuze celor carora le-am gresit. Nu ranesc intentionat... nu e loc in gandurile mele tulburi pentru planuri de distrugere a vietilor altora... Sunt doar ametita ...

Am nevoie de timp...

-R-