Traim...?

Ce e viata? Ceva efemer de care pretindem ca ne bucuram zilnic... Ce e bucuria? Tot ceva ce nu putem explica. Totusi stim ca exista in noi, ca traim prin ea. A trai? A te bucura de viata. Si tot nu facem conexiunea patetica dintre cele 3 cuvinte. Nimic nu e concret, insa intotdeauna incercam sa gasim o explicatie logica. Suntem prea logici. Nu ne lasam purtati de val, mereu ne vom intreba de ce? Si iata explicatiile: [DEX]

BUCURIE- sentiment de bucurie vie, de satisfactie sufleteasca.

A TRAI- a se afla in viata, a exista, a vietui.

VIATA- faptul de a fi viu, timp cuprins intre nasterea si moartea cuiva.

Concluzia? Totul e ocolit, nu stim pana nu simtim. Sentimente? NU STIU!( cea mai logica explicatie). Ceva ce nu putem vedea, insa stim ca ne omoara cu orice clipa. Ele ne dau aripi apoi ne izbesc ironic de pamant, lasandu-ne in agonie, ele ne diferentiaza de alte "fiinte". Insa cu ce scop? Ca intotdeauna sa coboram, intotdeauna sa existe o zi mai trista decat alta deja trecuta. Atunci de ce mai traim? Pentru a ocupa spatiul asta nenorocit si pentru a ne uri intre noi? NU. Pentru a trai "fericiti", pentru a ne face vise, sperante si pentru a incerca sa le indeplinim, cu toate ca stim ca intr-o zi nu vom mai exista. Atunci, pretindem ca traim prin cei ce vor urma dupa noi. Bietii, si ei vor avea sfarsit...

Interesant cum ne ferim atat de moarte. De parca am trai o viata perfecta incat sa nu vrem sa o parasim. Asa ne impotrivim cursului sau natural. Moartea, ca si viata, e ceva firesc. De ce ne bucuram de viata si de moarte nu? De ce facem diferenta doar pentru ca moarte inseamna "sfarsit", iar nastere, "inceput"? Pentru ca niciodata nu ne-a placut sa pierdem. Tot ce facem in timpul vietii e aparent o truda fara rost. Pentru ce atata truda? pentru a fi materializati in necunoscut. Ne chinuim sa cream amintiri frumoase fara sa stim daca le vom putea pastra in final. Dar daca incercam doar sa ne usuram trecerea aceasta pe care o numim viata?... Sa traim bine? In general tindem sa gandim si sa luam decizii asupra unor perioade scurte de timp, sa facem din orice mic necaz o catastrofa. Nu ne dam seama ca in ansamblu, pur si simplu... ne nastem sa traim si traim ca sa murim.

Insa hai sa pretindem cu ipocrizie ca iubim viata mai mult decat putem explica vreodata si ca vrem sa ne confruntam cu problemele sale "minuscule". Ei bine, atunci esti obligat sa traiesti din plin orice moment de fericire, sa savurezi tot ce e frumos, doar ca sa nu zici ca traiesti degeaba. Se pare ca toti aleg varianta asta, insa poate multi nu realizeaza. Uite asa devii mare viteaz pentru ca alegi sa infrunti tot si sa nu alegi calea cea mai usoara. Cheia succesului: bucura-te de orice prostie care ti se intampla, fii fericit cand esti trist (absurd, nu?) si bucura-te indelung de un lucru epuizat pana cand iti iese altul in cale!

[inca nu stiu de ce parte a balantei sunt, asa ca las lucrurile sa vina de la sine si de asemenea las aberatiile mele sa imi umple 'blogul'. Oh si scuzati-mi pesimismul- cateva pagini de "Cioran" m-au afectat...]

-A-