Enclava

Impingi. Defect. Efect
Perfect?

Avansezi. Cu ziduri izolezi. Controlezi.
Cu adapost protejezi.

Distanta traieste din maine. Aici e despre acum
Crezi
Visezi

Nu vezi.

Întoarce-te...

Negru.
Faruri în noapte și străzi amorţite. Goană.
Nu vreau să pleci...

A trecut prea repede totul ca să fi putut îngheţa timpul. Ţi-ai luat la revedere cu capul lipit de geamul vagonului. Te-ai îndepărtat lent, n-am putut privi până la capăt...

Am învăţat să înot, dar nu și să mă lupt cu valurile. Ești departe și mă zbat. mi-ai luat aerul, forţa. Mi-am pierdut echilibrul.
Dar cu cât pierzi ceva mai de preţ, cu atât tânjești mai mult după el.

Ai zis c-o să mă prinzi. Că n-o să mă lași să cad în abisul ăsta întunecat...

De mult nu mai plutesc. Marea ta mi-a inundat ochii. De când sunt în furtuna asta? De ce toate valurile astea? De ce întuneric? Ai trimis toată furtuna la mine...

Spuneai că te întorci și o să fie bine?

Te vreau aici. Acum. Să mă pierd în ochii tăi...

Mi-e...

Mi-e dor să zâmbesc în somn,

Să mi se strânga inima de la versul unei melodii,

Să mi se umezească ochii când plouă.

Mi-e dor să merg pe un drum vechi

Şi să ma gândesc la cineva anume.

M-am săturat să traiesc printre străini.

Mi-e dor de ceva al meu.

Plouă

Alerg prin mulțime. Un ultim strigăt ție.  M-ai auzit.  Te-ai întors și ai plecat.  Ai plecat imediat,  fără regret, fără nicio lacrimă. Ai plecat pe un cer senin,  cu stele. 

 Ai plecat odată cu luna.

Te-am izgonit?  Ea te-a izgonit.  Conștiința,  durerea.  Dar sufletul plânge,  te cheamă urlând cât îl țin plămânii.  E singur.

Ai plecat. Și plouă.

Plouă pe obrajii mei. Tot mai des.  Zi de zi, genele mele se îneacă în valuri.

Credeam că va fi mai mult soare pe chipul meu după cei vei pleca.  Atunci era doar înnorat.  Era furtună,  incertitudine, însă nici urmă de picături reci și amare.

Acum plouă torențial. Orice briză mă doboară. Orice mică adiere îmi aduce ploaia în suflet.

Ce e de făcut? Ți-am interzis să te întorci vreodată.  S-a sfârșit...

Poate te voi recunoaște câteodată pe străzi prăfuite, aglomerate.  Poate rătăcind printre ziduri gri.  Poate ținând-o de mână. Dar pentru mine, vei fi altul.

De când ai plecat, ai dispărut.  Și eu m-am pierdut.

Plouă.

Scriu...[4 mai 2011]

Eu scriu despre relativitatea realităţii.

Sciu despre viaţă, adevăr, resemnare,

Scriu despre ce-am avut şi n-am iubit cât am putut,

Despre înţelesul din spatele fiecărei fraze.

Scriu despre focul de la marginea mării

Şi despre cum se schimbă lumea contrar voinţei sale;

Despre cum nu reuşesc să mă exprim aşa cum mi-aş fi dorit

Şi cum îmi doresc în zadar să ating perfecţiunea.

Scriu despre cum nu vreau să te las să mă dobori ,

Despre fiorii nesiguranţei escapadei,

Despre fugă, îmbulzeală şi pace.

Scriu cum mi-am îngheţat amintirile

Într-o seara de primavara tarzie,

Şi despre cum, apoi, fără remuşcare,

Am gustat din liniştea asurzitoare a nopţii.

Scriu despre focul din mine ce se stinge şi apoi se aprinde succesiv.

Uzură

Eşti un suflet ros, măcinat,
Zgâriat pe margini, uzat,
Mototolit, lipit şi apoi din nou tăvălit in praf,
Rătăcit în colţuri de lume.

Eşti pământean şi încă trăieşti pentru că te-ai regăsit de atâtea ori
În colţurile altor inimi...

Ştii ce?

Aş vrea să dispar. Din decorul ăsta prefăcut, mort, îngheţat.

Mi-e rece apoi cald.

Şi-aş vrea s-arunc ceva din mine.

Să rămân cu nimic

Pentru că pustietatea nu doare atât de tare.

Şi-aş mai vrea să îmi încui găndurile

Să nu mă mai gândesc la nimeni niciodată

Pentru că nu merită.