Ai vazut cum ploua?
Ai vazut cum atatia stropi de ploaie cad incontinuu, unii peste altii, izbindu-se cu furie? Cum ai senzatia ca sunt atat de multi, incat alcatuiesc un singur lucru? Cum nu ii poti numara niciodata, oricat de bland si senin ar fi cerul? Pentru ca unii se nasc , altii mor, cantopindu-se cu pamantul...
Dar ai observat ca aproape niciodata doua picaturi nu cad in acelasi loc? Ca sunt atat de diferite, ca nu isi intalnesc niciodata aceasta pereche, chiar daca ea ar fi existat? Doua lacrimi care sa moara impreuna... Ar deveni una singura, nu s-ar mai deosebi deloc una de cealalta.
Asa poate fi si cu noi? Ne putem intalni, trai viata si muri impreuna?
Nu putem sta cu o persoana o viata intreaga pentru ca nu e nimeni in lumea asta identic cu noi. Chiar daca pornim din acelasi loc, totul din jur ne schimba. Ne izbim de alti stropi inevitabil. Alte picaturi intra in calea noastra, apoi ies la cea mai mica adiere.
"Semanati ca doua picaturi de ploaie"-Gresit. Fiecare picatura de ploaie are povestea ei. Nu putem nici noi deveni aceeasi persoana pentru ca nu exista identicitate, perfectiune.
Si cu toate astea, acceptam persoane diferite de noi in viata noastra. Ne aduc impreuna coincidentele. Insa uneori nu sunt de ajuns, iar calatoria devine din ce in ce mai scurta. Si uneori ajungi sa regreti ca nu a durat atat de mult, ca nu au fost mai multe coincidente. Insa nu poti da vina pe nimeni, pur si simplu asa a fost sa se intample. Trebuie sa te multumesti ca nu a trebuit sa duci acea calatorie, cat de scurta ar fi fost ea, singur. Ca a fost cineva alaturi de tine...
Ploaia e un haos total...
-Inapoi de la intalnirea bobocilor. M-a prins ploaia pe drum. La ce altceva puteam eu sa ma gandesc?-
