Floare de soc si lacrimi

Citind sau auzind ceva in mod superficial, subconstientul meu a intervenit eronat si mi-a cam dat de banuit...Azi ma gandeam la... nimic... in fotoliul din sufragerie si am dat cu ochii de o cutie, de cateva cuvinte: "5 TEARS guaranteed" ... imposibil... am mai citit o data: "5 YEARS guaranteed"...hmmmmm... ciudat. Pana acum nu cred ca vedeam anii in lacrimi! De ce tindem sa amaram totul cand avem totusi o simpla stare de melancolie? De ce? Pentru ca suntem intotdeauna monopolizati de o simpla stare de tristete si imediat vedem orice motiv de bucurie, orice amintire frumoasa, totul ... IN NEGRU!

Insa de ce nu functioneaza asa si cand esti fericit? De ce dintr-o mica bucurie nu ne vedem niciodata intreaga viata in roz? Pentru ca suntem pesimisti si nu stim sa ne bucuram de viata! Ne bucuram doar pentru acea clipa nesuferita si de multe ori chiar nu ne bucuram de ea atat cat ar trebui... Inima noastra a uitat sa mai bata...

Dar mai am un exemplu, unul care face parte tot din delirul meu zilnic. Imagineaza-te stand intins/a in pat, visand la cai verzi (in cazul meu mov) pe pereti. O adiere usoara vine de afara...geamul e deschis... Auzi ceva... (ce altceva decat niste strigate care vin de pe strada, probabil iarasi sunt cei-sa nu discriminez- cu caruta in mijlocul Bucurestiului- de, traim in Romania) mda... o voce lalaita si foarte familiara-toti au aceeasi voce ( nu exista zi sa nu treaca pe strada).

Totusi de data asta sunt altfel... Incerci sa deslusesti ce zic, chiar daca le stii discursul pe dinafara... "floare de soc, floare de soc!". Poftim? Imposibil! Mai asculti o data: "Floare de soooc!". Inca o data si inca o data...

Se aude din ce in ce mai tare si parca cuvintele tind sa se schimbe...si treptat ajungi la expresia patetica "Fiare vechi luam". Uiti de orice speranta si te trece un fior de dispret... De ce nu putea sa ramana ca la inceput?

Iata ca de data asta te-ai bucurat de o schimbare in bine, de la un grup de cuvinte cu sens banal, la ceva cu parfum, ceva frumos, ce iti trezeste amintiri. Suna mult mai melodios in gandul meu in acel delir din care nu mai ieseam si care ma facea sa vad lucrurile altfel. Desigur, ce e frumos e suprimat de un sens mizer, dar ce mai conteaza cand stii ca timp de cateva minute ai putut visa?

Pentru acest exemplu ne traim viata, intreaga viata. Pentru a transforma raul in bine, desi rareori ne iese. But just keep trying!

[intentionat am pus ca titlu intai "floare de soc" si abia apoi "lacrimi"]
-A-

Traim...?

Ce e viata? Ceva efemer de care pretindem ca ne bucuram zilnic... Ce e bucuria? Tot ceva ce nu putem explica. Totusi stim ca exista in noi, ca traim prin ea. A trai? A te bucura de viata. Si tot nu facem conexiunea patetica dintre cele 3 cuvinte. Nimic nu e concret, insa intotdeauna incercam sa gasim o explicatie logica. Suntem prea logici. Nu ne lasam purtati de val, mereu ne vom intreba de ce? Si iata explicatiile: [DEX]

BUCURIE- sentiment de bucurie vie, de satisfactie sufleteasca.

A TRAI- a se afla in viata, a exista, a vietui.

VIATA- faptul de a fi viu, timp cuprins intre nasterea si moartea cuiva.

Concluzia? Totul e ocolit, nu stim pana nu simtim. Sentimente? NU STIU!( cea mai logica explicatie). Ceva ce nu putem vedea, insa stim ca ne omoara cu orice clipa. Ele ne dau aripi apoi ne izbesc ironic de pamant, lasandu-ne in agonie, ele ne diferentiaza de alte "fiinte". Insa cu ce scop? Ca intotdeauna sa coboram, intotdeauna sa existe o zi mai trista decat alta deja trecuta. Atunci de ce mai traim? Pentru a ocupa spatiul asta nenorocit si pentru a ne uri intre noi? NU. Pentru a trai "fericiti", pentru a ne face vise, sperante si pentru a incerca sa le indeplinim, cu toate ca stim ca intr-o zi nu vom mai exista. Atunci, pretindem ca traim prin cei ce vor urma dupa noi. Bietii, si ei vor avea sfarsit...

Interesant cum ne ferim atat de moarte. De parca am trai o viata perfecta incat sa nu vrem sa o parasim. Asa ne impotrivim cursului sau natural. Moartea, ca si viata, e ceva firesc. De ce ne bucuram de viata si de moarte nu? De ce facem diferenta doar pentru ca moarte inseamna "sfarsit", iar nastere, "inceput"? Pentru ca niciodata nu ne-a placut sa pierdem. Tot ce facem in timpul vietii e aparent o truda fara rost. Pentru ce atata truda? pentru a fi materializati in necunoscut. Ne chinuim sa cream amintiri frumoase fara sa stim daca le vom putea pastra in final. Dar daca incercam doar sa ne usuram trecerea aceasta pe care o numim viata?... Sa traim bine? In general tindem sa gandim si sa luam decizii asupra unor perioade scurte de timp, sa facem din orice mic necaz o catastrofa. Nu ne dam seama ca in ansamblu, pur si simplu... ne nastem sa traim si traim ca sa murim.

Insa hai sa pretindem cu ipocrizie ca iubim viata mai mult decat putem explica vreodata si ca vrem sa ne confruntam cu problemele sale "minuscule". Ei bine, atunci esti obligat sa traiesti din plin orice moment de fericire, sa savurezi tot ce e frumos, doar ca sa nu zici ca traiesti degeaba. Se pare ca toti aleg varianta asta, insa poate multi nu realizeaza. Uite asa devii mare viteaz pentru ca alegi sa infrunti tot si sa nu alegi calea cea mai usoara. Cheia succesului: bucura-te de orice prostie care ti se intampla, fii fericit cand esti trist (absurd, nu?) si bucura-te indelung de un lucru epuizat pana cand iti iese altul in cale!

[inca nu stiu de ce parte a balantei sunt, asa ca las lucrurile sa vina de la sine si de asemenea las aberatiile mele sa imi umple 'blogul'. Oh si scuzati-mi pesimismul- cateva pagini de "Cioran" m-au afectat...]

-A-